Potrivit "Daily Mail", tanarul care a mers de la Viena la Londra ascuns in trenul de aterizare al unui aparat de zbor apartinand unui seic din Dubai, se numeste Andrei Culea, are 20 de ani si a incercat sa plece din tara ca sa scape de saracie.
Povestea romanului prins de autoritatile britanice ca a calatorit de la Viena la Londra ascuns in trenul de aterizare al avionului unui seic din Dubai a facut inconjurul planetei. Jurnalistii de la publicatia „Daily Mail” afirma ca acesta ar putea fi Andrei Culea (de 20 de ani) din satul Cochirleni, judetul Constanta. Contactata de ziaristii de la Londra, Vasilica, mama tanarului, a declarat ca nu mai avea vesti de la fiul ei de aproximativ o luna si ca il stia angajat la Constanta. Jurnalistii britanici scriu ca tanarul provine dintr-o familie modesta, intr-un sat in care oamenii „nu se hranesc decat cu mamaliga, ceapa si morcovi”. In prezent, rudele nu au nicio informatie despre Culea, care, de cand a fost eliberat de autoritatile britanice, e de negasit.