Tristete mare la Hollywood, dupa ce scenaristul britanic Simon Monjack a fost inmormanat la Los Angeles, la doar cinci luni dupa disparitia prematura a sotiei lui, actrita americana Brittany Murphy.
Monjack, care a decedat duminica trecuta, la doar 39 de ani, in urma unui atac de cord, a fost condus pe ultimul drum de 75 de rude si prieteni. Cea mai indurerata dintre toti a fost soacra scenaristului, Sharon, de altfel si cea care l-a gasit pe scenarist fara suflare in dormitorul casei sale din Los Angeles. „Dorinta lui Simon a fost sa fie inmormantat langa Brittany”, a declarat purtatorul de cuvant al familiei, explicand de ce Monjack a fost ingropat la cimitirul Forest Lawn, din Hollywood Hills. Cu cateva zile in urma, surse din apropierea lui Simon au dezvaluit ca acesta suferea de grave probleme cardiace si ca singura sa scapare era operatia de bypass. Monjack, insa, amanase interventia pana in luna septembrie, deoarece dorea sa se ocupe de un eveniment caritabil in memoria lui Brittany. Sotia lui Monjack a decedat in luna decembrie a anului trecut, dupa ce i-a cedat inima pe fondul unui organism slabit de pneumonie, anorexie, deficineta de fier si consumul necontrolat de medicamente.