Mare suparare pe Eduard Andreianu (CRBL): pentru prima data-n viata si-a luxat glezna, chiar daca a facut pana acum numeroase figuri acrobatice.
„Filmam pentru o campanie, in parc, cand am incercat o pirueta. Trebuia sa dau cu pumnul intr-un sac de box, numai ca locul era in panta si am simtit ca imi cedeaza genunchiul si imi trosneste glezna. Dupa ce am fost la „Sf. Ioan”, am ajuns la Municipal, pentru ca initial medicii ziceau sa ma opereze”, a declarat CRBL in timp ce i se aplica o fasa ghipsata din rasina, care este mai scumpa, dar mult mai practica. Medicii i-au spus ca va putea sa mearga din nou abia peste o luna. Pana atunci, CRBL avea programate mai multe concerte, pe care, cel mai probabil, le va anula.