Doi politisti din comuna gorjeana Prigoria au fost implicati marti intr-un accident rutier cu masina personala, in timp ce se ducea spre locul unui alt accident.
Agentul sef Romica Pastaie, sef de post in comua Prigoria, se afla in masina adjunctului sau, cu care se deplasa spre locul producerii unui accident, iar la un moment dat o Dacie, al carei sofer nu se asigurase corespunzator, i-a iesit in fata.
„Dansul a intrat pe drumul principal si a dat in noi in plin, fara sa se asigure. Noi am pus frana cat am putut, dar n-am reusit sa evitam impactul. Eu cred ca am piciorul rupt pentru ca nu mai pot sa merg in el”, a declarat politistul.
„Eu ieseam din curte si am fost ajutat chiar de fata vecinei ca sa ma asigur cum trebuie. Dansii au aparut brusc si nu au fost atenti. Se grabeau ca ziceau ca se duc la un accident. Eu trebuia sa le cedez trecerea, dar am intrat pe drum pentru ca stiam ca nu vine nimeni, iar ei au venit cu viteza prea mare”, a spus, dupa accident, soferul Daciei.
Seful de post din Prigoria a fost tranportat de catre o ruda la Spitalul de Urgensa din Targu Jiu, in vreme ce ajutorul sau a suferit doar cateva rani usoare si nu a avut nevoie de ingrijiri medicale.