Un bucurestean este cercetat dupa ce, duminica seara, inainte ca trupa AC/DC sa urce pe scena, a anuntat amplasarea unei bombe in Piata Constitutiei.
Potrivit comisarului Christian Ciocan, purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, barbatul, in varsta de 40 de ani, a sunat la 112 la ora 19.37, spunand ca o bomba este amplasata in perimetreul unde urma sa se desfasoare concertul, la care au participat aproximativ 60.000 de spectatori.
Specialistii au facut o verificare, chiar daca perimetrul era sigur, si au constatat ca alarma era falsa. In paralel, s-a inceput o ancheta pentru identificarea apelului si a persoanei care a declansat alarma, iar politistii au identificat apelantul in persoana unui barbat de 40 de ani, care parea sub influenta bauturilor alcoolice in momentul in care a sunat la 112.
Autorul alarmei false va fi audiat de politistii Sectiei 17.