Pasagerii cursei Swiss Air Zurich-Bucuresti au trecut prin clipe dificile la aterizarea pe aeroportul din Otopeni. La bordul avionului se afla si un reporter CANCAN, care a fost martor la incident.
„La 12:40, aeronava a ajuns la aeroport, fiind plina in proportie de 95 la suta. La nici 15 metri de sol au fost fortate motoarele, moment in care coada avionului era sa atinga pamantul, apoi s-a ridicat din nou in aer. Am aterizat abia la 13:02”, ne-a spus jurnalistul CANCAN.
Pilotul a reusit abia la a doua incercare sa aduca aeronava la sol, cu ajutorul flapsurilor.
Purtatorul de cuvant al Aeroportului International Henry Coanda, Valentin Iordache ne-a declarat ca aeronava trebuia sa aterizeze la 13:05, dar a ajuns cu trei minute mai devreme. In avion erau aproximativ 100 de pasageri. „Ratarea aterizarii este o procedura normala”, a precizat Iordache.