Antrenorul sarb al echipei de handbal masculin HCM Constanta, Zoran Kurtes, in varsta de 44 de ani, a decedat, aseara, in jurul orei 23.00, la Mamaia, in urma unui stop cardio-respirator.
Surse din cadrul clubului au declarat ca tehnicianului sarb i s-a facut dintr-o data rau, s-a asezat pe patul din camera de la Hotelul Flora din Mamaia, unde era cazat, iar un pieten care-l insotea a sunat la 112. Un echipaj SMURD a sosit in aproximativ sapte minute si a incercat timp de o ora sa-l resusciteze. Decesul a fost constat in jurul orei 23.00.
Staful medical a echipei nu cunostea ca tehnicianul sa fi avut vreo problema de sanatate.
Medicii care au efectuat autopsia au declarat ca antrenorul s-a inecat cu propria voma.
„Antrenorul a murit prin asfixie mecanica, prin aspirare de continut gastric”, a declarat Marius Popa, purtatorul de cuvant al Seviciului de Medicina Legala Constanta.
Jucatorul Alexandru Dimache s-a declarat socat de vestea decesului antrenorului sau: „Eu nu cred, degeaba imi spuneti, nu pot sa cred! Eu ma pregateam sa merg la antrenament. Este o tragedie la fel de mare ca atunci cand a murit Marian Cozma.”
Kurtes era antrenorul Constantei din 29 septembrie 2008. El era casatorit si avea doi copii, familia sa aflandu-se la Belgrad.