O tanara in varsta de 18 ani a fost gasita in portbagajul unui autoturism, in Vama Nadlac, in timp ce incerca sa iasa din tara pentru a merge in Austria.
Politistii de frontiera au gasit-o pe tanara cand verificau un autoturism care urma sa treaca frontiera spre Ungaria, aceasta stand ghemuita in portbagaj. Tanara are 18 ani si este din judetul Buzau.
Soferul autoturismului a declarat ca, inainte de a ajunge in Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac, a ascuns-o pe fata in portbagajul autoturismului, iar aceasta a sustinut ca a recurs la aceasta metoda deoarece avea cartea de identitate expirata si dorea sa ajunga in Austria.
Tanara si soferul sunt cercetati penal pentru tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, respectiv complicitate la tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat.