Un sfert dintre romani nu iau niciodata micul dejun, mare parte dintre ei fiind tineri cu varste cuprinse intre 19 si 24 de ani.
„Pentru cei care au bioritmul diurn, care se trezesc devreme si care au cea mai mare energie in timpul zilei, micul dejun este esential. Dar exista si persoane de tip nocturn, la care metabolismul ia amploare dupa ora 12, cand apare senzatia de foame, de claritate mentala, de putere. Uneori, in cazul persoanelor care nu au foame dimineata si se forteaza sa manance apare senzatia de somn”, a declarat, pentru gandul.info, bionutritionistul Livia Nena.
Acelasi studiu arata ca trei din zece romani, majoritatea barbati, prefera un mic dejun consistent, bazat pe produse din carne, oua si branza, in vreme ce sase din zece, majoritatea femei, prefera un mic dejun variat, ce include lapte, iaurt, cereale, oua sau branza.
„Doar 16 la suta dintre romani (in special adolescenti si tineri pana in 24 de ani) aleg o gustare rapida la micul dejun, constand in produse de patiserie sarate sau dulci, cereale sau sandviciuri. Asadar, chiar daca romanii aleg un mic dejun `consistent` si variat, sunt constienti ca laptele si fructele sunt mai sanatoase”, se arata in studiu.
Studiul a fost realizat pe un esantion reprezentativ de 800 de respondenti din mediul urban, cu varsta cuprinsa intre 16 si 64 de ani.