Oliver Chambers, un baietel de noua ani din Marea Britanie, a petrecut o ora alaturi de tatal sau, geolog, la Polul Nord. Impreuna, cei doi au devenit cel mai tanar cuplu tata-fiu care au calcat in aceasta zona.
Britanicul Oliver Chambers a devenit cel mai tanar baiat din lume care a ajuns la Polul Nord. Elevul, in varsta de noua ani, l-a vizitat cu elicopterul pe tatal sau, Alan, la Polul Nord, unde barbatul, in varsta de 41 de ani, face parte dintr-o echipa de geologi. Oliver a petrecut o ora alaturi de tatal sau si a indurat temperaturi de pana la -25 de grade Celsius pentru a-si vedea parintele. De altfel, micutul Oliver a stabilit si un alt record, facand parte din cel mai tanar cuplu tata-fiu care a ajuns la Polul Nord. Detinatoarea recordului pentru cel mai mic copil care a ajuns la Polul Nord, in 2005, la varsta de opt ani, este britanica Alicia Hempleman Adams.