Peste 17% dintre angajati au avut parte de mariri de salariu, anul trecut, iar veniturile a 9% dintre acestia au fost reduse, conform unui studiu.
„Companiile care constientizeaza importanta resurselor umane pentru dezvoltarea business-ului si care privesc angajatii ca pe o valoare si nu ca pe o cheltuiala sunt capabile sa-i motiveze financiar si sa-i pastreze in companie”, spune Cornelia Popa, HR Project Manager in cadrul firmei Perspective Group.
Aproape 40% dintre angajati au declarat ca in compania lor au avut loc schimbari la nivel de management, 4% au fost nevoiti sa schimbe departamentul, in timp ce 6% dintre cei care nu si-au pierdut jobul au fost retrogradati. Studiul Perspective Group a fost realizat la inceputul lui 2010 in randul a 439 de angajati din companii medii si mari, nationale sau multinationale.