Paolo Berlusconi a primit 550.000 de euro de la proprietarul unei companii de echipamente de interceptare a convorbirilor telefonice care urma sa se extinda si pe piata din Romania.
Scandal de coruptie la nivel inalt. Paolo Berlusconi, fratele premierului italian Silvio Berlusconi si editor la publicatia „Il Giornale”, este cercetat pentru trafic de influenta si luare de mita de la o companie care dorea sa se extinda inclusiv pe piata din Romania. El este suspectat de procurorii din Milano ca in perioada 2005-2006 ar fi primit 550.000 de euro din partea omului de afaceri Roberto Raffaelli, directorul companiei de interceptari electronice Rcs-Research Control System, promitandu-i acestuia ca il va ajuta sa isi extinda afacerile prin intermediul lui Valentino Valentini, seful cancelariei prim-ministrului italian. Afacerile firmei de interceptari electronice urmau sa fie extinse inclusiv pe piata din Romania, dar planul a fost anulat din cauza refuzului Guvernului de la Bucuresti. Compania Rcs-Research Control System este specializata in interceptarea convorbirilor telefonice si a mesajelor electronice, avand in trecut contracte cu Ministerul Public din Italia. In fiecare luna, fratele premierului italian primea un plic cu cate 50.000 de euro de la proprietarul companiei Rcs-Research Control System, printr-un intermediar, Fabrizio Favata, care venea la sediul redactiei „Il Giornale”.