Femeia care a muncit pana la epuizare s-a prapadit sambata seara la Spitalul Universitar Bucuresti. Ea a lasat in urma doi gemeni, de doi ani si jumatate.
Familia Ramonei Ciciu (34 de ani) sustine ca aceasta ar fi murit din cauza serviciului foarte solicitant, dupa ce firma la care era angajata a facut disponibilizari. Potrivit unor surse apropiate familiei, Ramona, care lucra ca programator, ar fi castigat lunar un salariu de aproximativ 6.000 de lei. Autoritatile au demarat o ancheta la sediul firmei unde lucra Ramona Ciciu. Trupul neinsufletit al femeii urmeaza sa fie dus astazi la Institutul de Medicina Legala pentru a afla exact cauza mortii. Medicii de la spital sustin ca ar putea fi vorba despre o miocardita, adica o inflamare a muschiului inimii.