Patronul formatiei de langa Podul Grant, George Copos, le promite elevilor lui Nicolae Manea recompense pe masura daca se vor califica in Champions League, dezvaluind, totodata, ca oficialii din "Stefan cel Mare" au cerut o suma imensa in schimbul cedarii lui Ianis Zicu in Giulesti.
Rep: Domnule Copos, cat de aproape sunt Varga si Ilie Iordache de Rapid? G.C.: Manea are un cuvant important in negocierile cu privire la transferuri, fiindca el are strategia prin care va realiza obiectivele propuse. Varga si Iordache sunt prioritatea noastra numarul unu, insa rezultatul negocierilor nu depinde numai de noi. – Care sunt situatiile lui Constantin si Cesinha? – Marius a fost si va ramane al Rapidului. Mi-as dori ca si in cazul lui Cesinha sa pot spune la fel, dar cu el mai avem cateva detalii asupra carora sa ajungem la un acord. – Acum trei luni, ati afirmat ca veti face tot posibilul sa-l aduceti pe Zicu la Rapid. – Am avut discutii preliminare cu conducerea dinamovista, insa conditiile pe care le preconizau cei de la Dinamo pentru un asemenea transfer erau cu totul nerealiste, asa ca n-am mai putut avansa cu negocierile. – De cine sau de ce va temeti cel mai mult in lupta pentru titlu? – Totul este sa avem determinare si viziune. Atat! Daca ma tem de ceva, ma tem de lipsa acestor doua ingrediente ale succesului: determinare si viziune. – Cati bani vor reveni jucatorilor daca Rapid se califica in Champions League? – In primul rand, UEFA nu ne da pur si simplu un sac cu bani ca rasplata pentru calificare, sac pe care sa-l impartim intre noi. Calificarea va aduce, bineinteles, si avantaje materiale pe masura pentru cei care au cucerit-o.