O tanara in varsta de 17 ani din Titcov, judetul Braila, a nascut fiind ajutata de o femeie din sat intrucat ambulanta nu a putut ajunge din cauza zapezii.
Dupa opt ore de chin fata a reusit sa nasca si ambulanta a ajuns cu greu. Femeia care o mosea a primit prin telefon toate informatiile necesare ca mama si copilul sa fie sanatosi.
„Trebuia sa vorbim cat mai concis si intr-un timp foarte scurt. Fiindca localitatea era lipsita de energie electrica, acumulatorii telefoanelor mobile au cedat pe rand astfel ca ne era teama ca nu cumva sa nu mai avem cum comunica. Am folosit putin timp pentru o comunicare eficienta, tocmai pentru a cruta telefoanele folosite de familia tinerei mame”, a declarat, dupa terminarea misiunii, dr. Alina Damaschin, conform Adevarul.