Doliu, azi, in toata Timisoara, la 20 de ani de la Revolutie. Drapelele au fost coborate in berna, iar timisorenii isi plang mortii. Parintii, fratii si prietenii celor care au murit in Decembrie 89 au mers, ieri, la Cimitirul Eroilor sa aprinda lumanari si o vor face si azi. O slujba de pomenire a eroilor martiri va fi oficiata, azi, la Catedrala Mitropolitana din oras. Familiile celor cazuti la Bucuresti vor veni, ca in fiecare an, in Capitala, pentru a aprinde lumanari in locurile in care cei dragi au fost impuscati. Nu vom uita niciodata! este mesajul scris de timisoreni pe coroanele depuse la Cimitirul Eroilor Martiri.