In judetul Arges au fost comemorati ieri 60 de ani de la debutul a ceea ce a ramas in istorie ca „Experimentul Pitesti”, in fapt un proces reeducarea elementelor anticomuniste prin tortura. Au trecut sase decenii de la declansarea ororilor cunoscute sub denumirea de „Experimentul Pitesti”. Fosta puscarie argeseana pastreaza inca vie amintirea acelor vremuri de dureroasa si umilitoare amintire. Celule cu gratii, paturi-prici si camera de izolare, precum si cea de tortura (transformata acum in camera de arhiva), carligele infipte in tavan, de care barbatii erau spanzurati de maini, iar femeile, de par, sunt tot atatea marturii mute la torturile prin care au trecut intelectualii acelor ani. „Asta e patul in care am stat eu 2 saptamani, cand am fost adus aici de la Gherla. Lipseste doar rogojina pe care dormeam si patura subtire cu care ne inveleam. Era un frig cumplit, ca si acum”, ne-a marturisit Aristide Ionescu, unul dintre fostii detinuti politici. Cativa dintre cei care au mai ramas in viata vor sa ridice aici un muzeu. Au si primit o icoana cadou de la un preot, ca sa fie pusa in muzeu. Sambata a fost oficiata si o slujba de pomenire a celor care au murit. „In urma torturii au murit oameni, dar nu multi. Tortionarii foloseau metode de asa natura incat sa nu te omoare, ci doar sa te faca sa spui tot. Cei care nu au rezistat au murit pentru ca fie s-au aruncat in gol, fie s-au spanzurat.”, ne.a mai spus Aristide Ionescu. De altfel, exista o lista cu aceia care au murit aici si care a fost folosita pe post de pomelnic la oficierea slujbei religioase de pomenire. (I.Z.)