Trei elevi din Anglia au suferit rani grave dupa ce autobuzul cu care se intorceau de la scoala a fost lovit de un excavator. Din greseala, bratul utilajului s-a prabusit peste acoperisul autocarului, iar copiii au fost striviti de fiare. Teribilul accident a avut loc intr-un orasel din Marea Britanie iar parintii copiilor au fost ingroziti cand au vazut in ce hal se contorsionase autobuzul. „A fost o operatiune delicata sa ii scoatem pe copii de sub fiare. Bratul excavatorului a sfasiat pur si simplu capota”, a declarat reprezentantul echipei de descarcerare. Vehiculul era etajat iar cel de-al doilea nivel a fost atat de afectat incat autobuzul a ajuns la inaltimea unuia normal. Pasagerii au suferit mai multe taieturi si fracturi si au avut nevoie de ingrijiri medicale.