Trei muncitori angajati la combinatul chimic Amurco din Bacau au fost internati dupa ce au fost intoxicati cu amoniac. Una dintre instalatii s-a defectat si in ciuda lucrarilor efectuate in cursul noptii, de dimineata inca au mai fost scapari de amoniac. Victimele, cu varste cuprinse intre 48 si 55 de ani au fost transportate la Spitalul Judetean din Bacau.Desi starea unuia dintre muncitori este mai grava, medicii au anuntat ca acestia sunt stabili. „Vom cerceta conditiile in care s-a produs incidentul pentru a stabili cauzele acestuia. Ca la orice accident de munca este de presupus ca au fost incalcate sau ignorate anumite masuri de siguranta. Vom stabili daca vom aplica o amenda sau vom lua alte masuri, in functie de natura abatarii, dar numai la finalizarea cercetarilor”, a declarat directorul ITM Bacau Cristian Cucuian.