Un grav accident rutier in care au fost implicate trei masini a avut loc, in aceasta seara, pe Drumul National 65, in apropierea localitatii Piatra-Olt. Soferul unui camion nu s-a asigurat inainte sa intre intr-o depasire, intrand in spatele unui autoturism. Acesta a fost aruncat intr-o autoutilitara, ambele masini ajungand in santul de pe marginea drumului. In urma coliziunii, trei persoane au ajuns la Spitalul Judetean Slatina, iar starea lor medicala este stabila.”In aceasta seara, pe raza localitatii Piatra-Olt, pe DN 65 a avut loc un accident de circulatie in care au fost implicate trei masini. Soferul unui camion a intrat in spatele unui autovehicul proiectandu-l pe contrasens. Autoturismul a fost lovit de o autoutilitara care mergea regulamentar din directia Craiova-Slatina, aceasta fiind proiectata intr-un sant. Accidentul s-a soldat cu trei victime care au fost transportate la Spitalul Judetean Slatina pentru ingrijiri medicale”, a declarat, pentru „Adevarul”, Cristian Radoi, subcomisar din cadrul Serviciului de Politie Rutiera Olt.