O politiciana le-a pus gand rau vedetelor care au facut un obicei din a cere sa le fie retusate fotografiile in care apar, fie ca este vorba despre pictoriale, reclame sau simple instantanee. Valerie Boyer sustine ca toate aceste imagini induc in eroare tinerele si adolescentele, care ajung sa isi faca o impresie gresita despre celebritatile pe care le admira. Asa ca ajung sa se imbolnaveasca sau sa apeleze la chirurgie estetica din dorinta de a arata la fel de bine precum vedetele de pe micul ecran ori din paginile revistelor. „Aceste fotografii induc cateodata o realitate care nu exista, ceea ce are un efect negativ asupra adolescentilor. Multi tineri nu reusesc sa isi dea seama de diferentele dintre virtual si real si ajung sa fie complexati de la varste foarte fragede. Multi se aleg cu bulimie, anorexie, ori alte probleme de sanatate”, a declarat Boyer, care cere ca imaginile editate sa poarte un semn distinctiv ori o fraza care sa specifice: „Fotografie retusata”. „E o chestiune ce tine si de sanatatea oamenilor dar si de protectia consumatorului de astfel de fotografii”, a mai spus frantuzoaica.