Un barbat si-a batut crunt nepotul in varsta de 6 ani pentru ca plangea prea tare. Barbatul din localitatea hunedoreana Vulcan era baut si s-a enervat extrem de tare ca nepotul sau nu se mai oprea din plans. Baiatul era in grija unchiului pentru ca mama sa era la munca si nu a vrut sa il lase singur acasa. In urma loviturilor grave micutul a ajuns la spital, iar barbatul betiv pe mana politistilor. „Am fost alertati ca in fata unui bloc un barbat a batut rau de tot un copil. Ne-am deplasat de urgenta la locul indicat, unde am gasit copilul care se afla in soc. Acesta fusese batut rau. A fost muscat de buza, aruncat in aer si trantit de pamant. La scurt timp am identificat si agresorul, in persoana unchiului”, a declarat comandantul Politiei Vulcan, Gheorghe Zeriu.Autoritatile sustin ca baiatul era in stare de soc si la 2 ore dupa ce s-a petrecut nenorocirea, el repetand continuu „sa nu vina unchiul, ca ma omoara”.