BOLNAVE. Starea femeilor era atat de jalnica, incat nici nu se puteau tine pe picioare Patru femei neputincioase, de peste 80 de ani, cu boli grave si fara discernamant, au parasit ieri azilul clandestin de la Comanic dupa o interventie a politistilor. Ingrijite de o femeie fara niciun fel de calificare medicala, cele patru batrane au fost luate acasa de rude. Iulia Vlaicu Povestea octogenarelor este cat se poate de trista. Pentru ca nu se mai pot ingriji singure, suferind de Alzheimer sau alte afectiuni cronice grave, ele au fost lasate chiar de familiile lor in vila din Comarnic. Contra unei sume modice de bani, 1.200 lei pe luna, pacientele aveau asigurata doar cazarea, in conditii improprii, si mancarea. De toate se ocupa o femeie din Craiova, Camelia Pechiu. In urma reclamatiei facute de vecini, politia si Autoritatea de Sanatate Publica Prahova au descins la vila. Au amendat-o pe ingrijitoare cu 4.000 de lei pentru ca nu indeplinea conditiile de igiena minime si se analizeaza acum modalitatea in care femeia primea bani pentru serviciile sale. Azilul nu avea forme legale de functionare si nu avea personalitate juridica, motiv pentru care exista suspiciunea de evaziune fiscala. Camelia Pechiu a recunoscut ca a intrat in legatura cu familiile batranilor accesand un forum de pe internet specializat in acest gen de subiecte. A inchiriat vila acum doua luni si a adus clientele. Din pacate, acestea erau tinute in conditii mizere si nu beneficiau de ingrijire medicala. Vecinii spus ca, in ultima luna, doi batrani au si murit. Ceea ce le-a trezit suspiciunea si au decis sa reclame la politie situatia din vila. Ieri au venit apartinatorii batranelor pentru a le lua acasa. Elena Meves, Magda Carciumariu, Floarea Spanache si Maria Dumitrache au fost scoase din mansarda unde locuiau de cateva saptamani si urcate in masini sub supravegherea politiei. Parasite. Femeile erau lasate in asa-zisul azil de propriile rude, care nu vor sa aiba grija de ele