DICHIS. Viceprimarul Daniel Muresan (medalion) e de parere ca numerotarea strazilor este un progres si le va fi de folos postasilor. Satui sa caute nume de poeti si de alte personalitati care sa devina nume de strazi, consilierii din Tautii Magheraus, Maramures, au decis ca ulitele orasului si ale satelor apartinatoare sa fie numerotate. Asa cum este si in Statele Unite ale Americii. Iosif Tiproc Noile placi cu numerele strazilor au fost amplasate de 1 Mai si de la acea data strada Principala a devenit strada numarul 1, iar strada Crucii s-a transformat in strada nr. 53. Parerile localnicilor despre aceasta initiativa sunt insa impartite. Viceprimarul Muresan Daniel spune ca au fost discutii privind „botezarea” unor strazi si pentru a rezolva aspectul s-a recurs la acest procedeu. El mai spune ca, de fapt, nici nu s-ar fi gasit atatea nume de scriitori cate ar fi fost necesare pentru toate strazile orasului si ale celorlalte sase sate apartinatoare. „Apoi este si un progres, acest procedeu nou. Si in SUA sunt numerotate strazile. Suntem singurii din aceasta parte a tarii care avem strazi numerotate. Va fi mai usor si factorilor postali. E mai simplu asa si mai frumos”, ne-a spus vicele Muresan. Localnicii au alta parere. Unii spun ca, daca au numerotat strada, atunci precis urmeaza si numerotarea oamenilor. „Vom purta numere, ca si cardurile sau ca evreii din lagarele germane. Ar fi fost destule nume de oameni de cultura din tara si din judet, care sa aiba o strada, care sa le poarte numele. Si apoi, se va incurca toata lumea. Cum va arata adresa strada 58 numarul 53. Nimeni nu va intelege nimic”, comenteaza satenii, care ii acuza pe consilierii locali de prostie. Necazul cel mare este ca in jur de 2.500 de buletine ale oamenilor trebuie acum schimbate, pentru ca adresa actuala sa corespunda cu aceea din buletin. Viceprimarul ii asigura ca toata treaba va decurge fara probleme, pentru ca in oras exista serviciu de evidenta a populatiei. Apoi cheltuielile legate de aceasta operatiune vor fi suportate de primarie