CAPTURATI. Pe nava „Victoria” se afla si Hartin Sarchizian (medalion) din Constanta, si fiica lui de 30 de ani, angajata ca ofiter punte Pe nava Victoria, capturata de piratii somalezi in Golful Aden, se afla 11 marinari romani, dintre care opt sunt din Constanta, unul din Galati, unul din Dambovita si capitanul Traian Mihai din Campina. Carmen Mocanu, Iulia Vlaicu Hartin Sarchizian din Constanta este ofiter-sef mecanic, iar fiica sa, Ruxandra Sarchizian, de 30 de ani, este ofiter punte. Sotia lui si mama fetei, Elena Sarchizian, spune ca a vorbit ultima oara cu ei pe 30 aprilie. „De cand am fost anuntata ca au fost rapiti nu am mai inchis niciun ochi. Nu am mai putut dormi. Cel mai mult ma tem pentru fata, sa nu pateasca ceva rau. As fi sunat eu sa vad in ce stare este, insa am fost sfatuita sa nu creez neplaceri”, mai spune femeia. In aceeasi situatie este si Daniela Mihai din Campina, sotia capitanului Traian Mihai. „Ma astept la ce este mai rau. Nici nu pot sa ma gandesc cum va rezista barbatul meu, cu pistolul la tampla. El ia medicamente de inima. E cardiac”, ne-a povestit, disperata, sotia acestuia. Traian Mihai are 49 de ani si doi copii, studenti in Bucuresti. Este marinar cu experienta, pleaca pe mare inca din anii ?80, dar pana in acest moment nu a mai avut probleme in timpul curselor. Ar fi trebuit sa se intoarca in tara, la mijlocul lunii iulie, cand i se termina contractul semnat cu armatorul german Intersee.