” EXEMPLU. Toate plansele realizate de copii se fac din materiale reciclabile Nu aruncam gunoaiele pe jos, avem grija de copaci si de flori si pastram curatenia!”, asta spune fiecare dintre copiii care frecventeaza gradinita numarul 26 din Brasov! Micutii prieteni ai mediului sunt foarte mandri ca invata oficial intr-o gradinita ecologica. Camelia Dumitrache Prima eco-gradinita din Brasov si-a deschis ieri portile. Ea functioneaza gratie unui proiect realizat in colaborare cu Consiliul Local, o firma privata si Agentia pentru Protectia Mediului. Copiii invata in fiecare zi sa colecteze selectiv gunoaiele, sa pastreze curatenia si sa aiba grija de mediu. Ca totul sa fie mai usor de asimilat, micii ecologisti deseneaza, invata cantecele despre natura si fac planse din materiale reciclabile. „Educatia ecologica trebuie sa inceapa inca de la cele mai mici varste, din familie. Noi, ca educatori, ne simtim responsabili si vrem sa ii sensibilizam pe copii in ceea ce priveste protectia mediului. Pentru ca asa cum noua ne place sa traim intr-un mediu curat si frumos, asta trebuie sa incercam sa le oferim si generatiilor care vor urma”, declara Simona Moasa, directoarea Gradinitei 26. Daca pana acum micutii au lucrat in clase, odata ce vremea se va incalzi, ei vor iesi sa planteze pomi si flori si sa curete parculetele din apropierea gradinitei.