ATAC. Sichitiu este atentionat de Ianuszewicz ca are acte care pot dovedi ca Rapid nu a respectat contractul semnat vara trecuta Stefan Claudiu Ianuszewicz sustine ca dreptatea in scandalul „chiria” este de partea sa si asteapta cu nerabdare ca Rapid sa se adreseze instantei. Totodata, bossul Click Rental le-a oferit si o solutie de iesire din criza oficialilor din Grant. Razvan Scarlat Exact inaintea meciului cu Farul, Urko Pardo, Ricardo Fernandes si J.P. Andrade erau evacuati din case de proprietari! Imediat, Grigore Sichitiu a amenintat: „Ii dam in judecata pe cei de la Click Rental, mergem cu politia peste ei pentru ca au incalcat drepturile chiriasului”. Stefan Ianuszewicz, patronul firmei de imobiliare, s-a aratat surprins de faptul ca oficialii Rapidului vor sa-l dea in judecata si i-a atentionat ca dreptatea este de partea sa. „Vor sa fac datoriile uitate, ii astept sa faca plangere. Sunt total pe dinafara, chiria pe luna in curs se plateste la inceputul acesteia. Nu le-am cerut niciodata penalizari, desi au intarziat chiar si doua luni”, a rabufnit bossul Click Rental, care a continuat: „Prin faptul ca ma dau in judecata, cei din club incearca sa-si spele obrazul, dar ii anunt ca eu nu am nici pe mama, nici pe tata la Rapid si nu ii voi finanta. Cand te duci la alimentara platesti ce ai cumparat, chiar daca te numesti Rapid sau Basescu. Eu nu le-am cerut decat sa vina cu datoriile la zi. Andrade deja a plecat de la noi, insa Pardo si Fernandes mi-au dat banii din buzunarul lor”, a completat Ianuszewicz. Cum chiria de 2.000 de euro pe luna nu poate fi suportata de club, patronul ii sfatuieste pe rapidisti sa se reorienteze asupra locatiei resedintelor fotbalistilor: „Daca nu-si permit chiria de la apartamentele mele, atunci jucatorii sa se mute in zone periferice.”