RISC. Daca ar fi fost utilizat, produsul farmaceutic expirat ar fi putut provoca alergie, ulcer gastric sau ar fi afectat ficatul Sotul pacientei, care trebuia sa fie supusa unei interventii chirurgicale, a cumparat de la o farmacie bucuresteana un calmant care avea termenul de valabilitate depasit. Ionela Chircu Un medicament pentru calmarea durerilor dupa interventiile chirurgicale putea sa complice mai mult starea de sanatate a unei paciente care urma sa fie operata. La recomandarea medicilor, sotul bolnavei s-a dus la o farmacie din Bucuresti ca sa cumpere produsul menit sa-i amelioreze suferintele femeii. Farmacista i-a dat barbatului doua flacoane de analgezic expirate. „Este vorba despre o solutie perfuzabila, cu autorizatie de punere pe piata si care are termen de valabilitate un an. Acest produs era expirat din luna noiembrie a anului 2008. In mod evident, legislatia nu permite eliberarea medicamentelor cu termen de valabilitate expirat”, ne-a spus Anca Crupariu, farmacist Agentia Nationala a Medicamentului. Ea a mai adaugat faptul ca, in acest caz, vina apartine farmaciei, care nu a tinut evidenta stricta a medicamentelor cu termenul de valabilitate expirat. Daca sotul bolnavei nu ar fi observat la timp ca produsul de pe raftul unitatii era expirat, femeia ar fi riscat sa faca alergie, ulcer gastric sau sa-si imbolnaveasca ficatul.