PLATA. Proprietarii de terenuri au dreptul la o justa despagubire daca pe proprietatile lor se vor construi autostrazi Proprietarii ce urmeaza a fi expropriati trebuie sa ceara despagubiri in zece zile de la afisarea listei la primarie. Statul va prelua terenurile in cinci zile de la efectuarea platii, iar constructiile in zece zile. Arpad Dobre Conform unui proiect de hotarare de Guvern, listele cu terenurile ce vor fi expropriate se vor afisa la sediul primariilor din localitatile unde se vor efectua astfel de exproprieri. Proprietarii care vor fi expropriati pentru lucrari de drumuri (cum este cazul autostrazilor Transilvania si Bucuresti-Brasov, de exemplu) vor depune cererile pentru despagubiri la primarie, in zece zile de la afisarea listei cu terenurile si cladirile ce urmeaza a fi expropriate. Listele vor putea fi consultate pana la finalizarea procedurilor de despagubire. Proprietarii vor face dovada proprietatii, iar in cerere trebuie sa mentioneze cati bani cer pe teren si/sau constructie.