One man show. Black le-a oferit turistilor aflati la plaja un spectacol pe cinste Actorul american de comedie era sa ramana fara sort pe cand se straduia sa-si pastreze echilibrul pe o placa de surf, mult prea fragila pentru gabaritul sau. Actorul Jack Black a reusit intotdeauna sa-i faca pe oameni sa rada, si se pare ca reuseste chiar si atunci cand nu vrea cu orice pret asta. Aflat in vacanta in Mexic impreuna cu sotia sa, Tanya Haden, starul a incercat diverse sporturi nautice, care s-au dovedit mai dificile decat isi imagina, din cauza kilogramelor in plus, multe de altfel. Straduindu-se sa-si pastreze echilibrul pe o placa de surf, Black a fost cat pe ce sa ramana fara pantaloni, aratandu-le, fara sa vrea, fundul turistilor de pe plaja. Dupa ce s-a rasucit de cateva ori, actorul si-a recapatat in final echilibrul si a reusit sa ajunga la mal. Epuizat dupa atata efort, actorul, in varsta de 39 de ani, s-a gandit sa-si refaca puterile si a luat un pranz copios la o terasa de pe plaja, in timp ce sotia sa, care tine la silueta, a preferat sa stea cuminte cu burta la soare. (M.B.)