SUCCES. Inventiile romanului Gheorghe Cristea au fost deja achizitionate de magazinele Leclerc si Carrefour din Franta Lacatusul Gheorghe Cristea, stabilit in Franta de 25 de ani, s-a inglodat in datorii pentru a-si realiza inovatia. Gheorghe Cristea, un roman stabilit in Franta acum 25 de ani, a reusit sa se impuna ca inventator in tara sa de adoptie. Barbatul, in varsta de 58 de ani si care este proprietarul atelierului de lacatuserie Chris-Fer, a brevetat incuietoarea care nu poate fi sparta si borna impotriva stationarii masinilor. „Cred ca, prin munca mea, mi-am ajutat foarte mult tara de adoptie”, a declarat romanul, care tocmai a primit cetatenie franceza. Pentru a-si putea realiza proiectele, Cristea a facut multe datorii, iar acum a pornit in cautare de investitori. „Am nevoie de 100.000 de euro ca sa pot angaja doi muncitori si un vanzator, dar si sa cumpar masinarii noi. Este greu, insa, sa convingi investitorii in perioada de criza. Concurenti importanti vin sa ma vada, pentru a-mi cumpara brevetele, dar eu as vrea sa gasesc investitori”, a declarat Cristea, ale carui inventii se comercializeaza deja in magazinele Leclerc si Carrefour din Franta. (A.C.)