SANATOS TUN. Sasa, mezinul familiei Matei, cantareste 3,150 de kilograme Sasa a venit pe lume, acum cateva zile, la cel dintai spital particular din Romania specializat exclusiv in obstetrica-ginecologie. Aici, viitoarele mamici vor putea naste, la cerere, si in apa. Simona Mihaescu Chiar daca, oficial, primul spital de obstetrica si ginecologie privat isi deschide portile astazi, inaugurarea a fost deja facuta. Maternitatea, care se afla in Bucuresti, gazduieste deja un nou-nascut, sanatos tun, care a venit pe lume cu cateva zile in urma. Sasa, mezinul familiei Matei, cantareste 3, 150 de kilograme si masoara 51 de centimetri. Echipa de medici de la spital care a asistat la venirea pe lume a micutului i-a acordat baietelului nota 10 la nastere. Unitatea, dotata la standarde internationale, isi deschide portile pentru toate mamicile care vor sa aiba copii sanatosi si al caror buget le permite sa apeleze la serviciile unei institutii de acest fel private. Femeile insarcinate vor beneficia de toate serviciile unui spital de Obstetrica si Ginecologie. Mai mult, in cazul in care vor dori, gravidele carora li se apropie sorocul si dispun de 2.280 de euro vor putea sa nasca in apa.