Vot cu premii. Cei mai expliciti au fost democrat-liberalii lui Pinalti La fel ca si la alegerile locale, si la cele parlamentare au avut loc scandaluri, abuzuri, accidente auto si chiar decese inauntrul sau in apropierea sectiilor de votare. Mai mult, persoane aparent bine intentionate ii sfatuiau telefonic pe alegatori fie cu cine sa voteze, fie sa nu voteze deloc. Arpad Dobre In Prahova, de exemplu, unii alegatori au fost sunati de persoane care s-au recomandat a fi politisti si care sfatuiau alegatorii sa nu-si paraseasca locuintele. Aceasta deoarece „politistii” sustineau ca au informatii potrivit carora pe raza unor localitati prahovene actioneaza bande de talhari care jefuiesc locuintele nesupravegheate. Intentia de a-i opri pe alegatori sa mearga la vot era clara. Se pare ca Prahova a fost „campioana” a tentative de dezinformare. In Ploiesti, de pilda, numerosi localnici au primit apeluri telefonice prin care erau informati ca, la sectiile unde trebuie sa voteze, s-au furat stampilele sau au luat foc sectiile de votare.
In Vrancea s-a inregistrat alt fenomen: stampile aruncate in foc. La o sectie din Odobesti, unul dintre membrii comisiei a aruncat stanpila de control pe foc impreuna cu o serie de hartii, iar la Gugesti, focul in soba dintr-o sectie de votare a fost „intetit” tot cu o stampila de votare.
Cea mai bizara „epidemie” electorala s-a inregistrat in sectorul 1 din Bucuresti, unde nu mai putin de 50 de presedinti si vicepresedinti ai unor comisii electorale s-au retras din functie, pe motive medicale. Alegerile parlamentare au „ucis” chiar cativa cetateni, unul – membru al unei comisii dintr-o sectie de votare din Tecuci – murind de infarct, altul, lovit mortal la iesirea de la votare intr-un accident auto, provocat, pare-se, chiar de primarul unei localitati din Gorj.
O femeie distribuia gratuit, la biserica din Mures, CD-uri ale artistului Stefan Hrusca, inscriptionate cu sloganul electoral al PD-L, alaturi de poza primarului din Targu Mures si a echipei de campanie a democrat-liberalilor. Pe de alta parte, un candidat democrat-liberal din Mizil acuza ca social-democratii i-ar fi taiat, sambata noapte, cauciucurile de la masinile de campanie.
Avocata Elodia Ghinescu, a carei disparitie, in urma cu peste un an, ramane un mister, a fost prezenta pe listele de vot ale sectiei de votare 64 (medalion) din cartierul Tractoru, la Brasov. Oficial, avocata este inca in viata, deoarece cadavrul ei nu a fost gasit si nici nu a fost declarata moarta de vreo instanta.