DEZINTERES. Asistentele au lasat-o pe batrana cu ranile necuratate Acuzatii grave la adresa personalului medical de la Spitalul Judetean din Timisoara. O femeie sustine ca mama sa a murit de septicemie, la trei ore de la externare, din cauza unor rani necuratate si netratate la timp. Ea acuza conducerea unitatii sanitare de neglijenta si are de gand sa dea spitalul in judecata. Carolina Tudor Ana Tabacu a ajuns la spital in urma unei cazaturi. Dupa ce i-au facut analizele, medicii au constatat ca femeia suferea de o boala la plamani si au decis sa o tina internata mai mult timp. Batrana a stat o luna pe patul de spital, timp in care ranile de pe corp s-au necrozat. Fiica bolnavei, Telba Tabacu, spune ca infirmierele si asistentele nu s-au ocupat de curatarea acestora si, mai mult, sustine ca mama ei a stat nesupravegheata, in salon, timp de 30 de ore inainte de a pleca din spital, desi era in stare grava. Cand a fost externata, Ana Tabacu a ajuns acasa si a mai trait trei ore. A murit in bratele fiicei sale. Dupa aceasta tragedie, Telba Tabacu acuza personalul de neglijenta si intentioneaza sa depuna plangere penala impotriva asistentelor, pe care le considera vinovate de moartea mamei sale. Ea vrea sa ceara si daune morale spitalului, in valoare de 30.000 de euro. Oricum, are de gand sa vanda apartamentul unde statea cu mama ei, ca sa nu revada zilnic momentul in care aceasta a murit. Conducerea Spitalului Judetean a anuntat ca va demara o ancheta pentru a stabili exact ce s-a intamplat, daca asistentele care au avut-o in ingrijire pe batrana sunt sau nu vinovate.