DISPERARE. A folosit centura de la blugi ca sa isi ia zilele Tragedie intr-un liceu din Calimanesti: o eleva de clasa a X-a s-a spanzurat, suparata ca prietenii faceau glume pe seama sa si ca nu avea noroc in dragoste. Mirabela Bubatu Andreea Florea, eleva la Grupul Scolar Administrativ Economic si Servicii Calimanesti, si-a pus capat vietii cu o curea legata de o bara metalica a unui pat din camera de camin a liceului. Se pare ca unul dintre motivele pentru care tanara a ales sa se sinucida este faptul ca o parte dintre colegele de camera ii spuneau ca are paduchi si raie si ca ar fi cazul sa se spele mai des. Chiar cele trei colege de camera confirma faptul ca, in clipa in care una dintre ele ii impletea parul, a vazut ca Andreea avea paduchi si i-a spus. Ca si cum umilinta de la scoala nu era de ajuns, fata se despartise, in urma cu cateva zile, de un baiat cu care era prietena de aproape jumatate de an si se pare ca a fost foarte afectata de aceasta ruptura. Politia a gasit in camera un bilet pe care Andreea il lasase mamei sale si in care isi explica gestul, spunand ca s-a sinucis din cauza problemelor pe care le avea cu colegele de camera. In jurnalul elevei au fost gasite poezii si mesaje de dragoste, precum si textele „Adio, tata!”, „Adio, mama!”. Familia elevei este socata. Ea spune ca in ultima vreme Andreea era foarte retrasa si ca se afla intr-o stare depresiva, dar nu intelege ce a suparat-o atat de tare, incat sa o determine sa isi ia viata.