Doi barbati au incercat sa se inscrie la concursul de admitere de la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava cu diplome de bacalaureat false. Indivizii sustineau ca sunt absolventi ai Liceului „Latcu Voda” din orasul Siret. Conducerea universitatii a observat ca e ceva in neregula cu actele si le-a comparat cu cele emise de liceu. S-a dovedit ca nu prea semanau. In cele din urma, s-a descoperit ca documentele erau falsificate de o persoana care ulterior le vindea celor interesati, de aceea cazul e cercetat acum de cei de la Crima Organizata. Oamenii legii spun ca diplomele erau completate de mana, si nu la computer, cum se practica acum, iar specializarea si probele date la bac si trecute pe documentele contrafacute sunt inexistente. (C.S.V.)