RUPTURA. Roman si Duda, doua sabii care nu incap in aceeasi teaca guvernamentala Suparat. La doar o zi dupa ce Petre Roman a fost numit Inalt Reprezentant al Guvernului pentru romanii din strainatate, printul Radu Duda a decis sa puna capat, anticipat, colaborarii sale cu guvernul Biroul de Presa al Casei Regale a anuntat, miercuri, decizia principelui Duda de a renunta la calitatea de Reprezentant Special al Guvernului in relatia cu mediile politice si afaceriste occidentale, cu romanii din diaspora s.a.m.d., in care fusese numit in 2002 de catre Adrian Nastase. Principele Duda insusi anuntase, acum cateva luni, ca va parasi functia respectiva la inceputul anului viitor, existand speculatii ca el isi pregateste o candidatura prezidentiala. Faptul ca, acum, el a decis sa paraseasca postul – gras remunerat – cu cateva luni mai devreme nu este explicat oficial in mesajul Casei Regale, dar este devoalat de surse guvernamentale contactate de Cancan. Concret, Duda a fost infuriat de numirea lui Petre Roman, marti, de catre Tariceanu, drept Inalt Reprezentant al Guvernului pentru romanii din strainatate, ceea ce insemna, practic, o incalecare a atributiilor celor doi. In consecinta, ginerele regelui a decis sa puna capat colaborarii cu Tariceanu si salariului de 47.000 de lei anual, plus diurnele de rigoare. (B.T.I.)