AMOR. Naomi si Vladislav sunt impreuna din luna mai Generozitate. Vedeta de culoare a fost rasfatata de iubitul ei cu un apartament de lux in Brazilia Alina Creanga Naomi Campbell este, de cateva zile, fericita proprietara a unui apartament de lux, in cartierul brazilian Jardins, din Sao Paolo. Locuinta, care a costat 18,5 milioane de dolari, este un cadou din partea iubitului sau, miliardarul rus Vladislav Doronin. „Naomi i-a spus lui Vladislav cat de mult iubeste Brazilia si ca ar vrea sa se stabileasca in aceasta tara. Imediat, el i-a facut pe plac si i-a cumparat un apartament spatios, pe care au de gand sa il foloseasca ori de cate ori vin in Brazilia”, a declarat un amic al lui top-modelului de culoare.
Campbell, in varsta de 38 de ani, si Doronin s-au cunoscut in luna mai, in timpul Festivalului de Film de la Cannes. De atunci, Naomi si Vladislav au calatorit in Europa si America de Sud, amicii top-modelului declarand ca alesul ei o trateaza ca pe o printesa si ii face toate mofturile. Doronin, care se ocupa cu afaceri imobiliare, detine o avere impresionanta, estimata la 2,6 miliarde de dolari. Este renumit pentru viata luxoasa pe care o duce si pentru pasiunea pentru femeile frumoase, fiind supranumit „Donald Trump al Moscovei”.