LA VEDERE. Hotii nu s-au ferit sa poarte obiectele de valoare furate din casa Inconstienta. Spargatorii care au pradat casa bossului OTV au ascuns bunurile in fan Andrei Dumitrescu La scurt timp dupa ce casa lui Dan Diaconescu a fost sparta, politistii Sectiei 2 au reusit sa identifice si sa puna mana pe autorii furtului. Surse apropiate anchetei sustin ca, in casa realizatorului tv au intrat doi tineri de 22 si, respectiv, 20 de ani. Hoti cu experienta, acestia faceau parte dintr-o grupare de patru persoane, toate originare din judetul Buzau, in care se afla inclusiv o femeie, in varsta de 41 de ani. Banda reusise, in timp, sa goleasca patru apartamente, sa sparga sapte societati comerciale si sa comita o talharie. Drept urmare, femeia si cel mai tanar membru al gruparii au fost retinuti, in vreme ce restul de doi au ramas in libertate. Fara nicio sursa de venit, acestia au pus la punct o noua lovitura, care a vizat tocmai casa lui Dan Diaconescu. Dupa ce au fortat un geam si au luat cu ei doua ceasuri de firma, un aparat foto, o camera video, un telefon mobil si doua lanturi din aur, hotii au fugit acasa, in judetul Buzau, unde au ascuns o parte dintre bunuri in fan. In acelasi timp, un ceas Pierre Cardin a fost gasit chiar la mana unuia dintre hoti, care trecuse pe numele sau inclusiv telefonul realizatorului tv.