Klara, Barbora si victimele lor MARTURIE. Klara, mama odioasa, si-a recunoscut faptele Tortura. Ondrej si fratele lui, Jakub, au fost torturati si abuzati sexual luni intregi, iar familia le-a jupuit pielea si a mancat bucati din corpul lor Gilda Diaconu Un caz cutremurator de canibalism uman socheaza opinia publica ceha. Un baiat de opt ani a fost torturat, mai multe luni, de familia sa, care i-a jupuit pielea si a mancat bucati din el, relateaza presa internationala. Klara Mauerova, membra a unui cult sinistru, a recunoscut in instanta ca l-a torturat pe Ondrej, alaturi de fiul de zece ani, Jakub. Anchetatorii sustin ca membrii familiei au taiat bucati din corpul copiilor si le-au mancat. Cand politia a dat buzna in casa ororilor, cei doi copii erau in viata. Ei au povestit cum mama lor si cateva rude obisnuiau sa-si stinga tigarile pe pielea lor, ii biciuiau cu curelele si au incercat chiar sa-i inece. Un tribunal din Cehia care a audiat familia a scos la iveala si faptul ca baietii au fost abuzati sexual si obligati sa se mutileze cu cutitul, de mama lor. Victimele au declarat ca au fost tinute in custi, legate cu lanturi si obligate sa stea zile intregi in propria urina.
Abuzul a fost descoperit de un barbat din Brno care a cumparat un monitor video pentru a-si supraveghea bebelusul. Cand l-a pornit, acesta a intrat pe frecventa unui monitor identic, de la vecini, si au aparut imagini cu una dintre victime zacand goala, in pivnita, in timp ce era agresata. Anchetatorii presupun ca Mauerova a instalat monitoare pentru a-si vedea copiii suferind in beci, in timp ce ea statea la bucatarie. Politia i-a eliberat pe cei doi baieti si o tanara care tinea un ursulet in brate si despre care s-a presupus ca avea 13 ani. S-a stabilit apoi ca aceasta avea in realitate 34 de ani. Barbora Skrlova a fost adoptata de familie si este, de fapt, o pedofila notorie care a fugit in Norvegia si s-a infiltrat intr-o scoala, timp de cateva luni, unde pretindea ca este un adolescent. La inceputul anului, ea a fost prinsa si adusa in Cehia pentru a fi judecata. Barbora, Mauerova si sora ei, Katerina, sunt membrele sectei „Miscarea Pocalului”, care are mii de adepti in toata lumea.
Exista informatii potrivit carora cele trei femei erau coordonate de un barbat pe nume „Doctorul”, care le dadea indicatii prin sms despre cum sa-i tortureze pe copii. Procesul continua.