LA COADA. La sfarsitul acestei saptamani, ofiterii de stare civila vor oficia cununii pe banda rulanta Inghesuiala. Viitorii miri au asteptat sa treaca perioada de post si a Sarbatorilor pascale pentru a lua cu asalt oficiile de stare civila Alexandra Nastase Peste doua sute de cupluri isi vor oficia relatia de iubire, in acest weekend, in Capitala. Desi, din superstitie, multe persoane evita sa se casatoreasca in mai, deoarece se spune ca cei care o fac in aceasta luna se vor desparti, oficiile de stare civila abia vor face fata, sambata si duminica, numarului mare de perechi. O alta explicatie pentru care casele de casatorii vor fi luate cu asalt este si faptul ca o mare parte dintre insuratei au asteptat sa se cunune dupa perioada de post si a Sarbatorilor pascale. Recordul de cununii il detine Primaria Sectorului 3, unde, in acest sfarsit de saptamana, isi vor intemeia o familie nu mai putin de 50 de cupluri. Aglomeratie va fi si la oficiile de stare civila de la sectoarele 2, 5 si 6, unde, in total, se vor cununa nu mai putin de o suta de perechi. La sectorul 4, se vor prezenta in fata ofiterului de stare civila 22 de cupluri, in timp ce, la sectorul 1, si-au anuntat intentia de a se casatori doar zece perechi, la fel ca intr-o zi obisnuita a saptamanii.