INVESTITIE. Cosmin Olaroiu si-a extins afacerea pana in „Dorobanti” PROFIT. Ioan Andone s-a imbogatit cu cel putin 3.000.000 de euro, dupa ce a vandut restaurantul Motiv. Antrenorul echipei CFR Cluj a renuntat la restaurantul „Vechea Roma” din cauza ca nu avea timp sa se ocupe si de fotbal, si de afaceri Cristian Blanuta Distanta Bucuresti – Cluj si retur l-a „omorat” pe Ioan Andone. Unde mai pui ca toata munca lui la CFR, care, la un moment dat, parea sa fie incununata cu un titlu, este pe cale sa se risipeasca in fum. Steaua este lider cu doua etape inaintea finalului, iar cu un egal in „Stefan cel Mare”, aproape campioana. „Falcosul” a obosit. Chiar daca trage tare la moralul jucatorilor sai. A obosit. Intr-o zi a luat o decizie grea. Dar necesara, dupa cum afirma. A renuntat la restaurantul „Vechea Roma”. „Nu mai puteam sa am grija de el. Nici eu, nici sotia. Cand sa am timp, e distanta mare de la Cluj la Bucuresti”, si-a motivat tehnicianul decizia. „L-am vandut lantului de restaurante Trattoria „Il Calcio”. Se pricep mai bine cei de acolo la asa ceva decat mine”, a continuat Andone. Cosmin Olaroiu este unul dintre actionarii companiei care a preluat afacerea antrenorului de la CFR. Initial, restaurantul lui Andone s-a numit „Kiraly Csarda”, unde se serveau numai bucate cu specific unguresc. Anul trecut, tehnicianul ardelenilor i-a schimbat denumirea, „Vechea Roma”, introducand in meniu si preparate italienesti.
Antrenorul lui CFR Cluj nu va fi prezent la partida din „Stefan cel Mare”, acolo unde, duminica, se va juca partida de care se leaga toate sperantele la titlu ale ardelenilor. „Nu am cum sa vin. Trebuie sa pregatesc meciul de miercuri”, a spus „Ando”. Va sta, insa, pe vine in fata televizorului, cu speranta ca-i vor da o mana de ajutor fostii lui fotbalisti. (C.B.)