Ghinion. Fostul tenismen a trecut prin numeroase peripetii la volanul automobilelor pe care le-a detinut Alina Alexandru Ilie Nastase a avut ocazia sa se deplaseze pana la aceasta varsta cu aproape toate mijloacele de transport, de la biciclete, trecand prin scutere si ajungand la masini de lux. Inainte sa descopere caii putere, se deplasa cu bicicleta, care i-a fost furata, fiind nevoit sa apeleze in final tot la tramvaie si troleibuze. La 20 de ani, si-a achizitionat primul automobil, un Fiat 125, pe care l-a comandat tocmai din Germania si pentru care tine minte ca trebuia sa plateasca la vama o suma exorbitanta, aproape egala cu pretul masinii. Intr-una dintre deplasarile sale prin tara, Ilie Nastase a avut ghinionul sa faca si „pana prostului”, lucru pe care nu ii este rusine sa-l recunoasca. La unele dintre peripetiile pe care le-a avut la volan a fost martor si bunul sau prieten, Ion Tiriac. Datorita pasiunii sale pentru masini, de-a lungul timpului Ilie Nastase a avut ocazia sa intalneasca si chiar sa lege prietenii cu nume celebre din lumea auto: Bernie Ecclestone, Jody Scheckter si Flavio Briatore, dupa cum a povestit chiar fostul tenismen in emisiunea Promotor ce va fi difuzata pe 3 mai.