Reclama. Cele doua actrite vor promova serialul „Inima de tigan”, in cadrul unui targ international de productie de televiziune Sabina Ivanica Producatorii telenovelei „Inima de tigan” se pregatesc sa semneze contracte in strainatate. In perioada 6-9 aprilie, serialul se va afla la Cannes, la unul dintre cele mai importante targuri internationale de vanzare si achizitionare de produse de televiziune. Si pentru ca marketingul este cel mai important intr-o astfel de situatie, Nicoleta Luciu (Roza) si Doinita Oancea (Minodora), sora ei din „Inima de tigan”, vor imbraca portul tiganesc si se vor posta la stand alaturi de colegii lor de platou, Carmen Tanase (Flacara) si Denis Stefan, unde-si vor promova personajele intr-un mod atipic. Potrivit oficialilor Media Pro Pictures, prezenta telenovelei in cadrul acestui targ se datoreaza in mare masura faptului ca, in ultimii ani, casele de productie de telenovele din strainatate, dupa ce au vazut imagini si materiale promotionale, s-au aratat foarte interesate de productiile MPP pentru Acasa TV.