SURPRIZA. Monica Barladeanu nu se astepta la un asemenea cadou Inedit. Randul vedetelor care detin parcele extraterestre pentru 70 de euro se ingroasa pe zi ce trece Sabina Ivanica Afacerile imobiliare pe Luna prospera in Romania. Desi ideea parea, la inceput, trasnita, exista multe vedete care au devenit proprietare cu acte in regula pe parcelele scoase la vanzare la initiativa unei organizatii americane. In timp ce unii si le achizitioneaza spre amuzamentul celor din anturaj, altii le primesc cadou cu diverse ocazii. Pepe, de pilda, a facut „tranzactia” intr-o carciuma. „Eram cu niste prieteni la masa si a venit un tip care mi-a facut oferta. Din gluma in gluma, m-am ales cu niste hectare pe Luna. Cred ca am dat doua-trei sticle de vin pe ele”, povesteste amuzat cantaretul care nici macar nu-si mai aminteste unde a pus actul de proprietate. Pe de alta parte, Monica Barladeanu si Teo (medalion) au devenit vecine in spatiul extraterestru datorita unor cunostinte. Cele doua vedete au primit cadou cate 70.000 de metri patrati pe Luna. In „cartier” mai locuiesc latifundiarul Gigi Becali, care a mirosit pesemne un profit, Maria si Ionut Iftimoaie, Bodo, componentele fostei trupe ASIA, Giulia si Cream . Nici politicienii nu s-au dat inlaturi de la investitiile imobiliare pe Luna. Cozmin Gusa si Dumitru Sechelariu sunt doar doi dintre proprietarii care se pregatesc de campania electorala. Ultima intrata in galeria investitorilor este Diana Bisinicu, fosta membra a trupei Pops, care i-a daruit parcela tatalui sau, cu ocazia aniversarii. Asadar, fiecare dintre cei mentionati pe site-ul ambasadei lunare detine 70 de hectare de pamant selenar.