Claudia Voicu Dupa ce, vreme indelungata, a trait „in concubinaj” cu un viciu, prefectul Capitalei, Catalin Deaconescu, a reusit, in sfarsit, sa se trateze. Ca sa scape de patima fumatului, care i-a „mancat” 12 ani din viata, el a urmat, la o clinica privata bucuresteana, un tratament prin biorezonanta. Prefectul spune ca acest procedeu l-a costat mai putin decat ar fi cheltuit intr-o luna pe tigari: 400 de lei. Cat despre eficienta lui, Deaconescu se lauda ca de o saptamana nu a mai pus tigara-n gura. Inaintea acestei cure de dezintoxicare, prefectul fumator devora nu mai putin de trei pachete de tigari pe zi. Succesul sefului lor in lupta cu tutunul i-a ambitionat si pe alti angajati ai prefecturii, care vor sa se lase de fumat prin acelasi procedeu.