SANSA. Doi copii si cinci adulti, raniti grav intr-un incendiu, vor fi beneficiarii organelor donate de familia unui barbat mort intr-un accident stupid Mai multe vieti vor fi salvate datorita unei familii care a avut puterea sa treaca peste propria pierdere si sa doneze organele cuiva drag. Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenta Brasov au prelevat sambata, de la un barbat aflat in moarte cerebrala, organe, tesuturi si cornee. Povestea barbatului care le va schimba viata este pe cat de trista, pe atat de banala. Omul a cazut pe scari si s-a lovit foarte tare la cap. A fost dus imediat la spital, unde a intrat in moarte cerebrala. Organele prelevate au fost trimise deja catre pacientii carora le vor schimba viata. Pielea va ajunge la cele sapte victime ale incendiului produs joi noaptea la Brasov. Atunci, un copil a sarit in gol de la etajul patru ca sa nu arda de viu in casa, o fetita de aproape trei ani a fost salvata de mama sa, care a tinut-o atarnata pe geam ca sa poata respira. Alte cinci persoane au ajuns in stare grava la spital. Copilul de 12 ani a fost internat la Reanimare cu fractura craniana si starea lui este grava. Un barbat cu arsuri pe 50% din suprafata corpului se afla tot pe Sectia de anestezie si terapie intensiva, in stare critica. Un alt barbat si o femeie au fost internati in Sectia de chirurgie plastica, iar o alta persoana in Sectia de ortopedie. Fetita de doi ani si noua luni a suferit arsuri pe fata si pe o mana si a fost dusa la Pediatrie. (O.C.)