INGHESUIALA. Democratii abia au loc pentru ei, darmite pentru Stolojan, Flutur, Stoica & comp. Culise. In PD se intampla, sau urmeaza sa se intample, ceva: partidul a luat un scor mult sub asteptari la alegeri, relatia cu Basescu scartaie rau, iar Stolojan si PLD devin tot mai enervanti pentru Blaga & comp. Bogdan Tiberiu Iacob Liderii PD incep sa realizeze ca propriul creator poate sa ii si distruga: Basescu. Pe mana lui au castigat in 2004, dar pe mana lui au pierdut guvernarea si tot pe mana lui au pierdut la euroalegeri procente pe care le visau in portofoliu. Si tot Basescu vrea sa le bage pe gat cu forta PLD-ul lui Stolojan, despre care multi democrati susotesc, nervosi, in barba ca a beneficiat de niste procente mutate, discret, de la ei. In plus, presa a relatat pe larg despre revarsarea de furie a lui Basescu din noaptea de dupa vot, cand ar fi sugerat unor lideri „sa se dea jos din vagoane”. Asa ca nu e de mirare ca respectivii lideri discuta tot mai des, in culise, ce trebuie facut pentru a nu ajunge sa fie dati realmente jos din vagoane. Surse din PD sustin, spre exemplu, ca relatia lui Basescu cu Blaga e tot mai tensionata, cei doi certandu-se tot mai des. Iar cel din urma nu ramane dator. In partid, se spune ca Blaga e singurul lider care nu ezita sa il injure in fata si sa il trimita la origini si la plimbare pe Basescu. Pentru ca secretarul general al democratilor e, probabil, cel mai puternic lider de partid al momentului, in mana sa fiind concentrate cele mai multe parghii, mai ales cele financiare. Poate ca Basescu s-a saturat de Blaga, dar are nevoie de el ca de aer. Iar presedintele e tot mai constient ca, daca nu va controla partidul, pe mai departe, in 2009 se poate trezi cu surpriza nesustinerii pentru un nou mandat, sau macar cu o sustinere fara vlaga. Ceea ce ar echivala cu o catastrofa.
Deocamdata, tot mai multi analisti atrag atentia asupra pericolului de a ramane vesnic elevii dirigintelui Basescu. „Regretul meu e ca PD ar putea sa valorifice potentialul uman pe care il are, dar se complace in actuala situatie de a fi remorcati si a face figura unui partid lipsit de voce”, a spus Adriana Saftoiu in interviul dat zilele trecute „Evenimentului Zilei”. „Problema e ca PD sa nu ajunga ca alte partide care au inceput sa deraieze odata ce si-au pierdut locomotiva”, a adaugat. Si tot ea l-a laudat pe Videanu ca fiind „cel mai bun primar”, despre Blaga spunand ca, daca ramanea la Cotroceni, echipa lui Basescu ar fi fost mult mai puternica. Foarte interesant, la doar doua zile dupa aparitia interviului, vineri, paparazzii Cancan au surprins-o pe Adriana Saftoiu luand masa la „Up-town” cu greii PD Blaga, Berceanu si Romeo Raicu, ceea ce inseamna ca mesajul Adrianei a ajuns prompt si e luat in seama. Inca o confirmare a zvonurilor ca, legat inca de Basescu prin cordonul ombilical, PD trage tot mai des cu ochiul spre foarfece.