Un barbat, in varsta de 33 de ani, din Coreea de Sud, a murit ucis de telefonul mobil. Victima, identificata doar dupa numele mic, Sur, si-a pierdut viata dupa ce bateria de la celular i-a explodat in buzunarul de la camasa. Barbatul a fost gasit plin de sange de catre colegii sai de munca din oraselul Chungcheong, unde lucra ca muncitor in constructii. „Am auzit o bubuitura ingrozitoare si cand am ajuns la locul incidentului, Sur era plin de sange pe fata, iar celularul pe care il tinea in buzunarul stang al camasii era facut bucati”, a declarat un coleg de munca al victimei. Medicii care au examinat ulterior cadavrul au confirmat ca Sur a murit in urma exploziei bateriei de la telefonul mobil, care i-a provocat rani grave la piept, la coloana vertebrala, i-a rupt cateva coaste si i-a afectat atat inima, cat si plamanii. Este primul caz de acest fel din Coreea de Sud, insa, in urma cu cateva luni, un chinez si-a pierdut viata in acelasi mod tragic. (D.A.)