SFAT. Pentru a nu fi afectate de temperaturile scazute din perioada sezonului rece, plantele decorative nu trebuie tinute pe balcon Conditii. Specialistii spun ca factori ca luminozitatea, temperatura si umiditatea sunt esentiali pentru ca acestea sa nu aiba de suferit in sezonul rece Alexandra Nastase Plantele de apartament transforma balconul si casa intr-un adevarat tablou de culoare pe timpul sezonului cald. Pentru a pastra aceasta imagine si odata cu venirea iernii, specialistii spun ca plantele au nevoie de o ingrijire speciala, iar factori ca luminozitatea, temperatura si umiditatea sunt esentiali ca acestea sa se pastreze in cele mai bune conditii. „Cea mai mare parte a plantelor de camera provin de la tropice, aceasta inseamna ca ele prefera anotimpurile cu multa caldura si lumina. Pe timpul toamnei si iernii, acestea au nevoie de o temperatura de peste 20 de grade Celsius si nu trebuie udate cu apa rece de la robinet”, ne-a explicat Dana Radescu (foto medalion), inginer doctorand la Facultatea de Horticultura din Bucuresti. Begonia tuberosa si hippeastrum vittata fac parte dintr-o categorie de plante de camera cu formatiuni tuberoase. Astfel, bulbii si tuberculii necesita un repaus indelungat, perioada in care isi pierd partile vegetative aeriene. In acest timp, trebuie stopate udarile, iar formatiunile tuberoase se mentin la intuneric si la o temperatura de 10-14 grade Celsius. La sfarsitul repausului (martie), acestea se curata si se planteaza intr-un pamant proaspat, dupa care se uda si se pastreaza la temperatura camerei. Leandrul, dafinul, pittosporum si aucuba sunt plante originare din zone cu climat subtropical si au nevoie iarna de un repaus mai sever. In aceasta perioada, se vor tine in camere cu temperaturi cuprinse intre 5-10 grade Celsius, cu lumina multa si vor fi udate cu moderatie. La temperaturi cuprinse intre 2 si 5 grade Celsius se simt bine plantele originare din zone aride, cum sunt cactusii, agava si aloe. Acestea aproape ca nici nu trebuie udate. Un astfel de tratament la va face ca in primavara sa se invioreze rapid si sa fie viguroase.